 |
|
 |
|
Scanner
Administrator
Data inscrierii: 29/Noi/2007
Mesaje: 13
Localitate: Bucuresti
|
|
 |
|
 |
|
 Trimis: 30/11/2007 00:21 Titlul subiectului: Exista.....? |
 |
|
Azi nu ne mai întrebam daca OZN-urile exista sau nu. Nici macar daca sunt cumva fenomene meteorologice rare, de tipul iluziilor generate de inversiunile termice. Prea sunt multe rapoartele despre OZN-uri în afara atmosferei si prea multe cele cu "entitati" carecoboaradin obiecte cu apect de vehicul pentru ca sa mai persistam în politica strutului. S-a mai spus ca ar fi doar halucinatii colective. Dar halucinatiile nu lasa urme arse pe sol si nu rapesc oameni.
Si cu toate acestea exista o stranie retinere în rândul specialistilor fata de ipoteza conform careia OZN-urile ar fi emanatii ale unor civilizatii extraterestre. De pilda C. Sagan, altminteri unul dintre cei mai optimisti în privinta existentei unor civilizatii de tipul acesta, nu admite ca între astea si OZN-uri ar exista vreo legatura, pentru că i se pare neverosimil ca atât de multi emisari sa vina numai la noi. Dupa un calcul pe care-l face, ritmul natural ar trebui sa fie o vizita la zece mii de ani. El cade astfel în eroarea pe care Fr. Edwards o numea "teorema Air Force" si anume ca "daca acest fenomen nu poate exista (conform teoriilor noastre) rezulta ca acest fenomen nu exista". O buna ilustrare a unei atari mentalitati o da anecdota cu taranul ajuns la gradina zoologica; dupa ce examineaza, din ce în ce mai consternat, o girafa, declara în cele din urma sententios: "nu, acest animal nu exista!". Diferenta este poate în faptul ca noi n-am reusit sa aducem în fata publicului nici un OZN si nici un "omulet verde" pentru a fi examinati pe îndelete de curiosi. Dar contrazice oare "teoria" existenta civilizatiilor extraterestre capabile si interesate sa construiasca puzderie de OZN-url numai pentru vizitarea planetei noastre? Sa ne gândim putin...
Universul nostru e închis asupra siesi. Nici o forma cunoscuta de materie, nici macar lumina, nu poate iesi dinei. Limitat în spatiu, el este limitat si în timp; iar cele doua limite concorda îndeajuns de bine. De la acel "Big Bang" care pentru noi reprezinta începutul lumii s-au scurs circa 15 miliarde de ani, obiectele cele mai îndepartate pe care le putem zari cu aparatele noastre se afla si ele la 15 miliarde ani lumina. În acest rastimp s-au nascut si au murit stele si sisteme planetare; materia, initial mai mult nori de hidrogen, s-a structurat în modele din ce în ce mai complexe. S-au nascut elementele grele, moleculele si chiar tipare de viata. Desigur, daca vârsta Universului ar fi fost de 150 sau 1.500 miliarde de ani, ar exista în el probabil si alcatuiri mult mai stranii decât cele pe care le stim, de pilda ipotetice variante de viata "lente", cum ar fi cele bazate pe siliciu. Autorii de literatura S.F. imagineaza astfel de vietati pierzând din vedere ca 15 miliarde de ani nu ajung pentru desavârsirea lor.
Necunoscând deci alte înfățișări de viata evoluata decât cea carbonica, suntem obligati sa extrapolam, în cautarea eventualelor semeni din Univers, doar ceea ce cunoastem pe planeta noastra. Pamântul are 4,6 miliarde de ani. Admitând ca viata a aparut chiar aici si n-a fost adusa din alta parte (în Universul închis ea trebuia oricum sa se nasca undeva) de la formele cele mai primitive pâna la om au fost necesare 4 miliarde de ani. Pe câte planete din Univers au existat oare conditii pentru o evolutie similara?
Daca densitatea galaxi ilor este egala peste tot cu cea pe care o observam în apropierea noastra, Universul contine circa 200 de miliarde de galaxii. Galaxia noastra - Calea Lactee, este formata, din-tr-un numar de stele necunoscut cu precizie; estimari recente vorbesc chiar de 460 miliarde. Circa 25% din stele au dimensiuni suficient de mari pentru a radia caldura de cel putin 4.000 grade K si suficient de mici pentru a face aceasta cel putin 5 miliarde de ani. Circa 75% dintre stelele în cauza poseda planete, iar în 20% din cazuri respectivele planete au orbite stabile. În Galaxie exista deci circa 15 miliarde de sisteme planetare stabile,- în jurul unor stele "ospitaliere". Dintre aceste stele 10% sunt de "generatia a doua" sau "a treia", posedând suficiente elemente grele în jurul lor. Sansa ca cel putin o planeta a unui astfel de sistem sa ramâna câteva miliarde de ani în "ecosfera", deci în zona optima dezvoltarii vietii, este de 10%; sansa ca dimensiunile acestei planete sa fie compatibile cu expansiunea vietii este de 20%. Dintre acestea 2/3 îndeplinesc si conditiile legate de înclinatia axei, alternanta zi-noapte etc. Un calcul simplu ne arata ca în Galaxie exista prin urmare circa 20 milioane planete apte sa asigure conditii necesare dezvoltarii vietii. Coroborând opinii ale mai multor autori, se poate af irma ca doar pe 5 % din aceste planete viata poate ajunge efectiv la o complexitate comparabila cu cea de pe Pamânt; dintre acestea pe 10% se va naste la un moment dat si of iinta de o inteligenta comparabila cu cea a omului, iar în 10% din cazuri acesta va crea ocivilizatiiejehnologica în stare de zboruri în Cosmos. Multi autori apreciaza ca 99% dintre civilizatiile tehnologice (!) nu ajung sa stabileasca un contact real cu vreo alta civilizatie, deoarece se autodistrug prin razboaie, catastrofe ecologice etc. Sa fim totusi optimisti si sa admitem ca macar 10% supravietuiesc si înca nespus de mult timp. Galaxia noastra ar fi în acest caz capabila sa gazduiasca circa 1.000 civilizatii cu o viata practic nelimitata.
Aici ajungem la un punct crucial al rationamentului nostru. Cititorul mai putin avizat, sau câteodata chiar autoriide literatura S.F., pacatuiesc de ceea ce s-ar numi prejudecata concomitentei, imaginându-si reprezentantii civilizatiilor din Galaxie ajunsi aproximativ la acelasi nivel, dotati cu nave cosmice mai mult sau mai putin asemanatoare, cautându-se buimaci prin mesaje radio, gasindu-se mai mult sau mai putin întâmplator (urmeaza scene care storc lacrimi de emotie) ori angrenându-se în razboaie galactice d istrugatoare.
Or, aparitia vietii sau a civiliizatiilor nu s-a petrecut nicidecum simultan în Galaxie. Exista zone în care stele de generatia a doua sau a treia au aparut cu doua-trei miliarde de ani premergător Soarelui, ca si altele în care viata abia acum apuca sa înmugureasca. Daca admitem ca întâia civilizatie a aparut acum doua miliarde de ani iar ultima (pe planetele luate în calcul) va apare peste trei miliarde si daca, pentru simplitate, acceptam ca repartizarea lor în timp este uniforma, înseamna ca ritmul în care se nasc cele circa 1000 civilizatii de lunga durata socotite mai sus, este de una la cinci milioane de ani, noi fiind, în ordinea "sosirii", aproximativ pe locul 400. Deci, cea mai înapoiata dintre civilizatiile din Galaxie (în afara de noi) ar fi în aceasta ipoteza cu circa cinci milioane de ani mai avansata decât a noastra, iar cea mai batrâna cu vreo doua miliarde de ani... La prima vedere poate ca am fi tentati sa credem ca ne jucam de-a cifrele De aceea e bine sa recitim înca o data aceste valori încercând sa ni le întiparim în minte, chiar daca ele depasesc valoarea de cuprindere a întelegerii noastre. Vom pornește astfel sa intuim ca prapastia distantelor în tim între civilizatii ar putea fi mai greu de trecut decât distantele în spatiu...
SUPERCIVILIZATII COSMICE (2)
Pentru a încerca sa întelegem cât de cât despre ce este vorba, ar putea fi util sa reamintim câteva dintre prognozele noastre de lunga durata. Peste o mie de ani (sau ceva mai putin, sau ceva mai mult) noi speram sa putem crea orice vietuitoare dorita, începând cu sinteza moleculei de ADN, speram sa regeneram orice portiune a organismului uman, inclusiv mici portiuni din creier, devenind practic nemuritori. într-adevar, regene-rându-ne "prin rotatie" zona dupa zona, construind "dubluri" ale noastre, inactive, dar cu creierul permanent conectat la creierul propriu, stapânind îmbatrânirea celulei etc. am devenit practic indestructibili. Cuceriri la tel de spectaculoase promit conectarea om-calculator si numeroase alte domenii. Dar ce va oare fi peste alti o mie de ani? Dar peste zece sau o suta de mii? Dar peste cinci milioane? Dar peste doua miliarde? Acum un miliard de ani, stramosul nostru era un viermisor, iar acum doua miliarde un unicelular. Avem oare naivitatea sa ne imaginam ca peste doua miliarde de ani (daca vom fi) vom fi cam tot ceea ce suntem si azi (doar ceva mai destepti, ceva mai dotati etc)?
Mintea noastra da uneori dovada de o bizara autosuf icienta, de un fixism îngrijorator. De pilda, abia acum un secol am descoperit ca undele radio sunt apte sa transmita informatii, drept pentru care am tras concluzia ca indiferent ce civilizatie extraterestra, oricare ar fi vârsta ei, ar necesită sa recurga la acest mijloc de comunicare, si asta în ciuda faptului ca este evidenta ineficienta lui pe distante cosmice. Dar s-a demonstrat de catre Einstein ca ceva mai iute nu poate exista! - ati putea replica. Rationamentul acesta seamana cu cel pe care l-ar fi facut acum câteva secole un vajnic sef de trib din jungla, convins ca niciodata nu se va descoperi un mijloc mai eficace de comunicare prin desis decât tam-tam-ul. Ar trebui sa avem modestia sa întelegem ca stiinta nu se termina "în linii generale" în secolul XX (celelalte secole fiind chemate doar la mici retusuri), sa recunoastem ca într-un secol, sau un mileniu, sau într-un milion... sau într-un miliard de ani... se vor descoperi extraordinar de probabil si alte principii, capabile sa depaseasca restrictiile teoriei relativitatii. Drept pentru care, între altele, n-ar trebui sa ne mire prea mult ca programele "SETI" de cautare a civilizatiilor extraterestre cu radtotelescoapele n-au gasit mare lucru.
O altadimensiune a prognozei, pecareopro-punem spre examinare, este cea privind explorarea si colonizarea galaxiei noastre. Daca, prin absurd, mintea savantilor nostri s-ar bloca si n-ar mai fi în stare sa descopere nici un principiu tizic nou, am putea construi, numai cu ce stim la ora actuala, nave cu care s-ar putea atinge cea mai apropiata stea în circa 50 de ani. Acolo, în alti 50 de ani, ecipajul ar putea construi alte doua-trei nave similare, plecând mai departe. Cu aceasta viteza, chiar daca jumatate din nave s-ar pierde, toata Galaxia ar putea fi explorata si chiar colonizata în circa doua milioane de ani. Deci, indiferent deci de descoperirea altor principii fizice, peste cele pe care le cunoastem, fiecare dintre civilizatiile aparute anterior noastra au avut timp sa realizeze aceasta colonizare înainte ca urmatoarea civilizatie sa apuce sa se nasca, lata de ce sunt absurde si scenariile conform carora abia acum suntem pe cale de a fi descoperiti de alte civilizatii, ori fidel acum cineva doreste sa ne invadeze din spatiu, etc. Daca exista macar una dintre aceste circa 400 civilizatii, ea trebuie sa stie de existenta noastra de milioane de ani si nu va avea nici o intentie sa ne colonizeze, întrucât daca râvnea la Pamântul nostru, îsi putea realiza dorinta mult mai usor înainte de nasterea speciei umane. Este, însa, aproape imposibil ca o inteligenta care ne-a depasit, poate chiar cu doua miliarde de ani (!) sa nu fi descoperit principii de trecere dintr-un loc în altul (nu neaparat prin locomotie) gratie carora distantele dintre steie pot deveni aidoma distantelor dintre orase pentru automobilistii nostri pamânteni. Si daca cineva crede ca socoteala noastra cu cele 400 de civilizatii a fost prea optimista, sa nu uite ca în Univers sunt 200 miliarde de galaxii, pentru a nu mai vorbi de posibilitatea trecerii în alte Universuri...
La 4 iulie 1989, seara, într-un parc din Kiev, o pensionara, o inginera si fiica ei minora s-au întâlnit cu trei indivizi îmbracati în costume argintii si având o înfatisare stranie. Batrâna a fost cea care a întrebat daca sunt cumva straini. Nu! - a raspuns voios unul dintre cei trei, într-o ruseasca având un iz arhaic - suntem extraterestri, de pe o planeta aflata dincolo de calitatea voastra de întelegere. El a adaugat repede ca vin pe Pamânt în fiecare zi sa rapeasca pe câte cineva pentru a-l duce în lumea lor, iar acum s-au gândit sa le rapeasca pe ele. Martorele ar fi vrut sa tipe, sa fuga, dar s-au simtit paralizate. Când si-au mai revenit, au început sa se roage sa fie crutate întrucât aveau familie, obligatii etc. "Extraterestrii" s-au lasat înduplecati relativ usor, zicând ca "o sa gasim noi pe altii", dupa care s-au suit într-un soi de butoi mare si argintiu, aflat într-un boschet din apropiere, înâltându-se apoi fara zgomot si devenind în câteva clipe o steluta pe cer.
Istoria, mult comentata la vremea respectiva, am rezumat-o dupa o întreaga pagina consacrata ei, într-un numar al suplimentului duminical al ziarului moscovit "Izvestia". Este doar un caz din lungul sir de "rapiri" sau tentative raportate tot mai des în ultimii ani. Sunt oare aceste povesti chiar atât de absurde pe cât par în ochii unui neavizat? De pilda, este oare absurd ca presupusii vizitatori extraterestri nu par deloc obositi coborând din vehiculele lor, nu dau impresia ca vin de pe un drum lung si nici ca ar vrea sa stea prea multa vreme? Daca ne gândim la ce ar putea fi niste supercivilizatii cu sute de milioane sau chiar miliarde de ani mai vârstnice decât noi, n-ar mai trebui sa ne miram...
Daca "entitatile" care coboara din OZN-uri sunt cu adevarat mesagerii unor supercivilizatii, de ce nu intra oare în mod "oficial" în legatura cu noi? Ce rol are aceasta joaca de-a "v-ati ascunselea"?
Raspunsul nu poate fi gasit decât în prapastia în timp de care pomeneam mai sus. Este putin probabil ca (asa cum sugereaza unii autori) sa nu-i interesam chiar deloc. Daca socotelile noastre au fost corecte, aparitia unei civilizatii tehnologice este, totusi, un eveniment rar care merita sa polarizeze atentia unei galaxii, daca nu chiar a unei zone mai întinse din Univers. Adeptii asa- numitei ipoteze "zoo" (sau a gradinii zoologice) cred câ extraterestrii ne trateaza ne trateaza ca pe niste furnici, studiindu-ne târa sa intervina însa în treburile noastre. Ei nu vor interveni chiar daca ne-am face planeta bucatele, decât cel mult pentru a "salva" câteva "mostre". Nici aceasta explicatie nu satisface; pentru una mai realista trebuie sa recurgem si la argumente de natura culturala. întâlnirea noastra cu o supereivilizatie ar constitui un soc care ar depasi cu mult pe cel pricinuit unui trib din jungla Noii Guinee adus în centrul New-York-ului. într-o astfel de întâlnire ne-am pierde identitatea în vâltoarea unei lumi stralucitoare pe care nciodata n-am putea-o întelege în întregime si în care am ramâne pentru totdeauna niste creaturi de categoria a treia, incapabile sa mai cream ceva cu adevarat valoros pentru noi si pentru "ceilalti". Dar neinterventia civilizatiilor extraterestre nu se explica în mod obligatoriu numai prin intentii caritabile, aceasta deoarece pierderea în cazul "aculturatiei" noastre n-ar fi numai a pamântenilor. Nu este exclus ca super-civilizatiile sa aiba si ele problemele tor... De pilda, o comunicare totala în stiinta ar putea avea ca rod o uniformizare a mentalitatilor tuturor indivizilor apartinând unor supercivilizatii - toti ar vedea lucrurile într-un acelasi mod, ignorând în mod egal niste solutii posibile pentru problemele cu care se confrunta. într-o atare situatie, rezolvarea, calea alternativa, n-ar putea veni decât de la o civilizatie nascuta "din sine", deci care n-a fost influentata în nici un fel de mentalitatile civilizatiilor mai vârstnice. Deci s-ar putea ca marfa cea mai rara din Univers sa nu fie nici elementele scumpe, nici animalele exotice ci punctul de vedere original, divergent, inedit. S-ar putea ca acesta sa fie motorul care repune în miscare, periodic, progresul supercivil izatiilor din Univers. în acest caz devenirea noastra pamânteana nu este doar un spectacol de tip "zoo" ci un eveniment cu profunde implicatii pentru cei ce spera câ prin maturizarea noastra, în nici un fel influentata, sa devenim detinatorii unei voci diferite în corul inteligentelor cosmice.
Dan D. Farcas
_________________
Se intampla... acum..... |
|
FAQ 
Mesaje private 
